Scrie aici ce cauti (ex. ciorba de pui)
Publicitate!
8 dec. 2011
Obiceiuri de Craciun
Postat de Postolache Violeta on decembrie 08, 2011 in Craciunul la romani Obiceiuri si traditii de craciun postul craciunului | Comments : 1
Poate anul care vine va fi unul mai bun
Sarbatorile de anul asta ma vor gasi trista si fara vlaga, parca totul a amortit in jurul meu, parca timpul s-a oprit in loc.
Mi-as fi dorit sa fie macar zapada, sa ne bucuram macar sufletele de copii . Mi-as fi dorit sa fie cum era odata, cand copii fiind asteptam cu atata nerabdare Craciunul !
Acum parca prea s-a comercializat totul, Craciunul a devenit doar o cursa nebuna dupa cadouri si un maraton al mesei festive, care mai de care dand navala in supermarket-uri sa isi umple pungile cu carnuri si dulciuri de sezon .
Unde sunt traditiile de alta data, unde sunt acele momente unice , de neegalat, ce ne-au incantat copilaria ?
Haideti sa va improspatez memoria si sa va descriu in cateva cuvinte cateva obiceiuri de craciun din locurile mele de bastina.
Nu cred ca voi putea vreodata uita vraja craciunului , Craciunul copilariei mele, un Craciun mirific, de neegalat, pe care intotdeauna il asteptam cu drag.
Imi amintesc cu drag cum in ajunul craciunului impodobeam impreuna cu bunicii mei, dumnezeu sa-i odihnesca si sa-i aiba in grija lui, bradutii din fata casei . Nu va ganditi ca-i impodobeam cu globulete, in nici un caz, ci doar cu ornamente facute de manusitele noastre vrednice: nuci imbracate in staniol, ghirlande din hartie creponata, portocale si covrigi si cate si mai cate .
Tot in ajun bunica fierbea grau il indulcea , il aroma cu mirodenii si impartea alaturi de colaci pentru sufletul mortilor.
Dar momentul mult asteptat pentru noi era noaptea de ajun cand mergeam prin sat la colindat insotiti de bunicul.
Mergeam cu Neatalusul, sau Bunadimineata i se mai zicea. Colindam la geam si gazda iesea afara si ne impartea nuci si covrigi.
Buna dimineata la Mos Ajun!
Am venit si noi o data,
La un an cu sanatate,
Domnul sfant sa ne ajute,
La covrigi si la nuci multe.
Buna dimineata la Mos Ajun!
Aceasta seara este pentru noi
Cea mai frumoasa dintre sarbatori
Caci noi cu totii venim acum
A va ura de Mos Ajun
Buna dimineata la Mos Ajun!
Ne dati,ne dati,ne dati ori nu ne dati?
Si la anul sa venim
Sanatosi sa va gasim
Ne dati,ne dati,ne dati ori nu ne dati?
Buna dimïneata la Mos Ajun!
Tare frumos mai era !Ne bucuram pentru fiecare nuca, pentru fiecare covrig !
De Craciun intotdeauna mergeam la biserica si abia apoi ne adunam in jurul mesei sa ne infruptam din bunatatile pregatite de bunica : toba, leber, caltabosi, sunca, carnati, sarmale, tochitura, cozonaci si placinte erau nelipsite de pe masa de craciun.
Erau obiceiuri simple, dar aveau un farmec de neegalat . Mi-as dori sa se bucure si copiii mei de ceea ce eu m-am putut bucura din plin !
Cu acest articol particip la concursul " Sarbatori in oale noi " organizat de Laura Laurentiu pe blogul ei : Retete ca la mama
Un comentariu :
Sunt Vio si iti multumesc pentru vizita. Sper ca te-ai simtit bine si ai reusit sa gasesti inspiratie intre paginile acestui caiet virtual! Daca ai incercat deja retetele mele imi poti trimite o fotografie pe mailul office@caietulcuretete.com sau intri pe pagina de facebook a blogului si postezi fotografia preparatului realizat de tine.
Daca ceva nu ti-a placut sau o reteta nu ti-a iesit, cu mare drag si impreuna putem gasi cauza insuccesului tau. Rugamintea mea este sa pastram o limita elementara de bun simt, comentariile ofensatoare si de prost gust imi rezerv dreptul de a nu le publica!
Spor la gatit dragii mei!
Buna dimineata!! Nu trebuie sa fii trista si fara vlaga. Indiferent de schimbarile din jurul nostru trebuie sa pastram bucuria Craciunului in sufletul nostru, sa facem exact ceea ce ne face fericiti! Ne detasam de comercial si petrecem Craciunul in familie exact asa cum ne dorim! Te provoc sa iti impodobesti bradutul exact asa cum ai zis! Te pup cu drag!
RăspundețiȘtergere