ULTIMELE RETETE

Scrie aici ce cauti (ex. ciorba de pui)

Publicitate!

May 31, 2012

Pui caramelizat cu orez curry si reductie de otet balsamic



Ingrediente (pentru doua portii)

2 pulpe de pui mari
300 ml suc din portocale
200 ml vin alb
200ml sos soia
3 linguri miere de albine
1 lingurita piper sichuan
1 lingurita ghimbir
1 lingurita praf usturoi
1/4 lingurita condiment 5 arome chinezesti

pentru orezul curry:

250 gr orez basmati
2 lingurite curry
un praf sare sau o lingura sos soia

pentru reductia de otet balsamic:

50 ml otet balsamic de calitate
100 ml vin rosu
2 linguri miere de albine

Mod de preparare



Punem puiul in vas si  adaugam peste el sosul de soia .


Punem capacul si dam la frigider pentru cel putin o ora.


Scoatem vasul din frigider si adaugam peste carne si sosul de soia vinul , piperul sichuan, ghimbirul , praful de usturoi si condimentul 5 arome chinezesti.



Punem capacul si il lasam pe aragaz , la foc mic pana scade sosul din vas si carnea este bine facuta .



Adaugam mierea de albine si sucul stors din portocale. Dupa gust puteti sa mai adaugati putin ghimbir sau piper sichuan.
Punem capacul vasului si dam la cuptor la foc mic si lasam pana ce se caramelizeaza sosul si carnea capata o culoare aramie .



Cat sta vasul cu puiul la cuptor gatim orezul la abur si cand e gata amestecam cu praful curry si dupa preferinte fie un praf de sare , fie o lingura sos de soia. 
Pregatim si reductia de otet balsamic  astfel : punem intr-un vas vinul, otetul balsamic si mierea de albine. Fierbem pana se evapora alcoolul si se ingroasa sosul. 
Mi-ar fi placut si cateva fasiute de ceapa verde , atat pentru culoare cat si pentru gust, din pacate tocmai acum s-a nimerit sa n-am in frigider . 
Chiar si asa a fost bun, bun, foarte bun. 







May 14, 2012

Cocos in vin (Coq au vin)


Coq au vin, in traducere libera cocos in vin, o reteta clasica frantuzeasca, o reteta complexa ce imbina armonios o seama de ingrediente.
 
Ingrediente

pulpele si pieptul de la un cocos
2 cepe
2 morcovi
1 l vin rosu
50 ml coniac
1 crnguta cimbru
1 crenguta rozmarin
cateva foi dafin
300 gr ciuperci
150 gr arpagic
200 gr bacon
2 linguri unt
1 lingura amidon




Mod de preparare 

Taiem bucati pulpele si pieptul de cocos (al meu a fost de curte). Le spalam si le punem intr-un vas.
Adaugam morcovul si ceapa curatate si taiate bucati.


Turnam deasupra vinul punem capacul si dam la frigider sa se marineze pana a doua zi.


A doua zi scoatem vasul din frigider adaugam cimbrul, rozmarinul si dafinul, asezonam cu sare si piper, punem capacul  si dam la cuptor la foc mic cam o ora  pana incepe sa scada zeama si carnea devine frageda.


Scoatem carnea pe un platou si o lasam deoparte. 


Intre timp curatam arpagicul si il tragem la tigaie intr-o lingura de unt pana devine translucid.


 Adaugam baconul taiat fasiute si ciupercile bine scurse si lasam pe foc sa se rumeneasca putin. Dam deoparte.



Incingem o lingura de unt si rumenim usor carnea. Adaugam coniacul si flambam.


Dupa ce s-a evaporat  alcoolul adaugam peste carne ciupercile cu baconul si arpagicul si zeama din care am scos carnea. Daca nu este suficienta mai adaugati putin vin. 


Lasam pe foc inca 5-10 minute sa se inprieteneasca ingredientele si sa se intrepatrunda aromele apoi ingrosam sosul cu amidon.
Optional puteti garnisi cu patrunjel verde tocat marunt.
Se serveste cu mare pofta !


May 12, 2012

Inghetata de capsuni







Ingrediente


500 gr capsuni
400 gr iaurt
100 ml frisca
6 linguri miere
1 lingura zeama lamaie


'


Mod de preparare


Scoatem coditele capsunelor si le mixam la robot sau blender .






Adaugam iaurtul.




Batem frisca apoi o adaugam la compozitia de capsuni si iaurt.
Punem apoi si mierea de albine. Cantitatea de miere poate fi variabila in functie de cat de dulci sunt capsunile, cat de dulce e frisca (unele marci au zahar inclus unele nu) , ce tip e mierea ( a mea a fost de salcam), cat de acru e iaurtul, etc. In concluzie va recomand sa adaugati mierea dupa gust. 






Punem si zeama de lamaie, omogenizam compozitia si dam la congelator .






Daca aveti aparat de inghetata puneti compozitia in aparat si inghetata va fi cremoasa, fara ace de gheata.
Daca nu aveti ( ca mine :d) scoateti cam la 40 minute vasul din congelator si mixati ca sa impiedecati astfel formarea acelor de gheata.




Dup cateva ore de stat la congelator puneti inghetata in cupe si serviti. O inghetata racoroasa, cremoasa, dulce-acrisoara, plina de fructe !
Pueteti adauga sos de capsuni, frisca, capsuni, vafe , etc


May 8, 2012

Castigatorii concursului pentru fani

Mai intai imi cer scuze pentru intarzierea cu care am publicat castigatorii.
Extragerea a fost facuta cu random.org, iar castigatorii sunt :






1.Anne-Marie Neagu












2. Monica Alexa








3. Balascau Liliana


Felicitari !!! Astept mail-ul vostru cu numele, adresa, cod postal, numar de telefon la office@caietulcuretete.com

May 5, 2012

Tort panna cotta cu jeleu de capsuni


Ingrediente

pentru blat:

1 ou
50 ml ulei
50 gr zahar
100 gr iaurt
150 gr faina
1 lingurita praf copt
1 praf sare
4-5 capsuni mari

pentru panna cotta

500 ml lapte
500 ml frisca lichida
300 gr zahar
vanilie
4 plicuri gelatina

pentru jeleul de capsuni

1 kg capsuni
150 gr zahar
3 plicuri gelatina

pentru decor:

cateva capsuni
50 gr ciocolata alba




Mod de preparare 

 Punem intr-un bol iaurtul, oul, zaharul si uleiul. Mixam si apoi adaugam faina, praful de copt si sarea. Amestecam bine pana se omogenizeaza compozitia. 
Taiem capsunile cubulete si le adaugam. 
Tapetam forma de tort cu hartie de copt si turnam compozitia.

Dam la cuptor la 180 grade circa 30 minute sau pana se rumeneste frumos deasupra. Lasam sa se raceasca.

Pregatim jeleul de capsuni astfel: Taiem bucati capsunile, le punem intr-o craticioara si apoi le amestecam cu zaharul.

Le punem pe foc doar pana isi lasa tot siropul si se topeste zaharul. Dam deoparte si lasam sa se racoreasca.

Pentru panna cotta amestecam laptele cu zaharul si punem pe foc doar atat cat sa se dizolve zaharul. Nu e nevoie sa aducem la punctul de fierbere. Amestecam cu frisca lichida si vanilie dupa gust .
Punem doua pliculetele de gelatina intr-un castronel, adaugam apa rece peste ele ca sa se hidrateze apoi dam la microunde 20 secunde sa se dizolve. 
Impartim compozitia de lapte in doua si in una dintre ele adaugam gelatina dizolvata amestecand bine ca sa se incorporeze. 
Punem inelul pentru tort in jurul blatului si turnam compozitia de lapte. Dam la frigider pana se intareste.

Scurgem o parte (cam 80 %) din siropul care si l-au lasat capsunile intr-un vas si  il lasam deoparte. Dizolvam doua pliculete de gelatina si le adaugam peste capsuni. Omogenizam si turnam peste stratul de panna cotta. Dam din nou la rece pana se intareste.
Dizolvam alte doua plicuri de gelatina si le adaugam in compozitia de lapte ramasa. Turnam peste jeleul de capsuni si dam din nou la frigider pana se intareste.

Din zeama ramasa de la capsuni luam circa 200 gr, dizolvam un pliculet de gelatina, incorporam si turnam deasupra tortului. Dam din nou la rece.

Dupa ce s-a intarit  jeleul trecem un cutit ascutit pe langa marginile tortului ca sa le desprindem. Stergem platoul, apoi scoatem inelul.

Presaram aschii de ciocolata alba in centrul tortului si pe marginile platoului pentru decor. Asezam pe tort cateva capsuni.

Simplu, racoros, rafinat si elegant! Pe mine una m-a cucerit!

Zeama ramasa de la capsuni o punem pe foc si lasam sa fiarba pana capata consistenta unui sos. Lasam sa se raceasca apoi servim tortul in compania sosului de capsuni pentru un plus de gust.

May 3, 2012

Tort cu crema de vanilie si capsuni




Ingrediente

pentru blat:
5 oua
5 linguri zahar
5 linguri faina
3 linguri cacao
1 lingurita praf copt
pentru crema:
250 ml frisca lichida
400 ml lapte
2 oua
3 linguri amidon
5 +2 linguri zahar
3 linguri unt
1 pastaie vanilie
500 gr capsuni
1 plic gelatina
pentru sirop:
200 ml apa
4 linguri zahar
1 esenta rom
pentru glazura:
100 gr ciocolata amaruie
50 ml frisca lichida
1 lingurita unt
50 gr ciocolata alba
pentru decor:
cateva capsuni
ciocolata topita


Mod de preparare
Batem ouale cu zaharul pana se albesc. Adaugam faina si praful de copt. Omogenizam compozitia apoi turnam in forma de tort si dam la cuptor.
Dupa ce se raceste taiem blatul in doua.



Pregatim crema astfel: Intre timp preparam crema astfel: dizolvam amidonul in doua trei linguri de apa rece ca sa nu faca cocoloase apoi il adaugam peste laptele rece. Adaugam ouale si zaharul si punem sa fiarba la foc mic avand grija sa amestecam continuu ca sa nu se lipeasca. Cand a dat in clocot oprim focul, adaugam untul si semintele din pastaia de vanilie si incorporam. Lasam sa se raceasca avand grija sa amestecam cand si cand sa nu capete crusta.



Batm frisca si o incorporam in crema de vanilie.


Punem intr-o craticioara 200 gr de capsuni taiate cubulete, adaugam 2 linguri zahar si le lasam pe foc pana se topeste zaharul si se ingroasa usor zeama lasata.
Dupa ce se racesc le adaugam in crema. Punem gelatina intr-un castronel cu putina apa si lasam 1 minut ca sa se hidrateze. Punem deasupra unui vas cu apa calda si lasam sa se dizolve. Incorporam in crema avand grija sa mestecam bine ca sa se repartizeze uniform in compozitie.

Pregatim siropul astfel: Caramelizam 4 linguri de zahar apoi completam cu apa si lasam pe foc sa se dizolve. Adaugam romul si lasam sa se raceasca.

Punem primul blat pe un platou si asezam in jurul lui inelul reglabil pentru tort. Insiropam cu jumatate din cantitatea de sirop.
Taiem felii capsunile si le asezam pe laterale.


Punem crema si asezam cel de al doilea blat pe care il insiropam cu siropul ramas.





Topim ciocolata amaruie impreuna cu frisca lichida intr-o craticioara la bain-marie. Turnam pe toata suprafata tortului.

Topim la bain-marie ciocolata alba impreuna cu untul. Punem intr-o punguta pe care o intepam la un capat si desenam cercuri concentrice pe suprafata tortului. Cu un scobitor trasam dungi: una din centru inspre exterior, urmatoarea din exterior inspre centru si tot asa.



Topim ciocolata si tragem cateva capsuni prin ciocolata apoi le asezam pe tort pentru decor.


Si o feliuta virtuala pentru voi :


 
Back To Top
Copyright © 2014 CAIETUL CU RETETE. Designed by OddThemes