ULTIMELE RETETE

Scrie aici ce cauti (ex. ciorba de pui)

Publicitate!

30 aug. 2014

Cupcakes pestisori


Ce multumire mai mare poti avea atunci cand gatesti pentru cei dragi decat bucuria din ochii copiilor? Fara indoiala vor indragi acesti pestisori colorati si dulci si mai, mai ca nu se vor indura sa ii manance! Nesecatul izvor de inspiratie pinterest a fost cel ce m-a provocat sa fac acesti pestiori.

Ingrediente:

pentru aluat:

250 gr faina
150 gr zahar
200 ml lapte batut
100 ml ulei
1 plic praf copt
4 oua
vanilie

pentru crema de unt cu lamaie:

200 gr unt
100 gr zahar pudra
50 ml zeama de lamaie
coloranti alimentari

bomboane colorate pentru decor




Mod de preparare:

Batem ouale cu zaharul dupa care adaugam laptele batut, uleiul si vanilia. Adaugam faina si praful de copt si omogenizam. Umplem trei sferturi formele si le dam la cuptor pana se rumenesc usor.



Le taiem desupra cate un capacel si din partea pe care o indepartam decupam codita.



Frecam untul cu zaharul pudra pana se spumeaza si adaugam zeama de lamaie. Impartim crema in patru si in fiecare adaugam colorantul.  Punem crema pe suprafata brioselor si pe codita si nivelam. Codita o lipim cu putina crema. 



Asezam un drajeu de ciocolata in loc de ochisor si doua bombonele rosii vor forma gurita.



Din bombonele colorate vom forma solzii. Dam la frigider circa 30 minute sa se intareasca crema.


24 aug. 2014

Tarte cu migdale si dulce de leche si inghetata de ciocolata alba cu caramel si ghimbir


Brandusa m-a invitat sa pregatesc un desert afrodisiac pentru un concurs super fain pe care il gazduieste si pentru mine a fost o adevarata provocare, asa ca am acceptat cu drag si i-am dat curs astazi. Ce-a iesit e greu de descris in cuvinte, o explozie de gusturi, de arome si texturi ce efectiv te duc in pragul unui orgasm culinar. Migdale, dulche de leche, ciocolata alba, caramel si ghimbir sunt ingredientele vedeta ce dau valoare acestui desert, un desert de cinci stele pe care va recomand calduros sa il incercati!
Lumanari parfumate, lumini difuze, muzica in surdina, masa aranjata cu gust, parfumul lui preferat si o lenjerie provocatoare sunt restul ingredientelor ce vor completa tabloul afrodisiac!
Si fiindca va veti intreba de ce este acesta un desert afrodisiac, ei bine migdalele sunt o sursa importanta de acizi grasi, acestea favorizand aparitia hormonilor si imbunatatesc circulatia sangelui si erectia :D iar  mirosul de migdale se spune ca trezeste pasiunea femeilor. Pe de alta parte ghimbirul stimuleaza si el circulatia sangelui catre toate zonele corpului, inclusiv catre organele sexuale.

23 aug. 2014

Sos de usturoi cu rosii coapte


E anotimpul gratarelor si asesea insotim savuroasele fripturi de diverse sosuri sau de clasicul mujdei de usturoi. Cu un gust foarte bun, cu rol antibiotic, usturoiul ramane principala optiune alaturi de carne, peste sau legume la gratar. Varianta de astazi, sosul de usturoi cu rosii coapte e preferatul nostru, mai ales alaturi de peste, dar merge perfect si alaturi de carne.

21 aug. 2014

Papara cu ardei


Va ziceam ca mi-am propus in vacanta noastra la tara sa retraiesc toate amintirile copilariei mele. O parte din ele le-am retrait alaturi de copiii, care au simtit din plin gustul vacantei: s-au jucat in tarana, au alergat cu bicicleta pe ulitele satului, au calcat prin balti, au mancat pepeni din bostana si multe altele.
O parte din amintiri erau legate de retetele bunicii de aromele ce razbateau din bucatarie in vremea copilariei mele. Bunica s-a dus demult sa doarma alaturi de ingeri, iar eu am ramas cu amintirile si cu pasiunea pentru gatit ce mi-a insuflat-o. 
Astazi am pentru voi o reteta draga, o papara cu ardei, facuta cu ardei capia proaspat culesi si cu oua de tara de la gaini ce alearga fericite prin curte.  Am trisat putin si le-am asezonat cu chilli si verdeturi italiene, dar asta nu a facut decat sa dea un plus de gust si de aroma. Voi daca vreti le puteti asezona simplu, ca pe vremea bunicii, doar cu sare si piper.

19 aug. 2014

Gogosi in foi (de post)


Gogosile in foi sunt o alta amintire dulce din copilarie, o amintire din vacantele de iarna petrecute la bunici, cand copii fiind eram rasfatati de bunica la micul dejun cu gosi in foi, adeseori insotite de cea mai buna miere de albine extrasa de bunicul meu, sau de cea mai aromata dulceata facuta de bunica, fiarta incet pe chirostrii la foc de lemne.
Foarte usor de facut, ieftine, excelente si in zilele de post, gogosile astea va vor cuceri cu siguranta. Si daca va intrebati de ce se numesc gogosi in foi e pentru ca se desfac in mai multe foi :D

16 aug. 2014

Sirop din fructe de soc


Un adevarat miracol al naturii, aceste bobite mici trateaza obezitatea, gripa, constipatia, herpesul, acneea, tulburarile hormonale, psoriazisul si multe alte afectiuni. Mai dregaba medicament decat aliment socul are un anumit grad de toxicitate daca este consumat in exces, in stare pura, asa ca fructele proaspete, tinctura, sucul proaspat de soc trebuiesc consumate in doze mici.
Siropul de soc nu este toxic deoarece prin fierbere substanta toxica din compozitia lui este distrusa, insa este recomandat sa il consumati cu prundenta, in doze mici si diluat cu apa minerala sau plata fiindca are efect laxativ. Este un sirop extraordinar de gustos, copiii au fost foarte incantati de el si noi la fel. Daca aveti mai multe fructe va recomand si dulceata din fructe de soc, o delicatesa de neratat!

12 aug. 2014

Tarte cu crema de vanilie si zmeura


Si fiindca le-am refacut de Florii  venit cu dovada! De data asta fara dulceata si deasupra in loc de zmeura am pus capsuni si kiwi. Delicioase au fost!



Cred ca v-ati dat deja seama ca iubesc tartele, in orice forma ar fi ele, fie dulci, fie sarate, fie cu fructe, fie cu ciocolata. Si daca e sa judecam dupa cat de gustoase sunt, cat de complexe, de elegante, de feminine,cred ca imi veti da dreptate. Din punctul meu de vedere o tarta poate concura fara probleme cu un tort, ba chiar poate castiga detasat atat la gust cat si la complexitate sau aspect.

9 aug. 2014

Pizza Quatro Formaggi


Cui nu-i place pizza? De la mic la mare, pizza e preferata tuturor, si noua ne place foarte mult, iar una dintre variantele preferate este pizza cu patru feluri de branza. Combinatia de branzeturi poate varia in functie de preferinte si posibilitati, iar aluatul trebuie sa il intindeti subtire fiindca nu trebuie lasata mult in cuptor fiindca branzeturile vor incepe sa se rumeneasca si isi vor pierde din gust,si daca blatul e gros nu se va coace bine.
Alte retete de pizza gasiti aici.

7 aug. 2014

Tarta rustica cu piersici, agrise si zmeura (de post)


Piersicile din livada sunt mari, coapte, dulci si zemoase, zmeura desi pe trecute inca mai face rod zilnic, camara e plina de bunatati de la Solaris, fanii paginii de facebook al blogului m-au rugat sa postez ceva dulce de post, asa ca am facut o tarta rustica cu piersici, agrise si zmeura. 
O tarta frageda, savuroasa, cu gust intens de fructe, un dulce perfect de vara!

5 aug. 2014

Limonada de citrice


Astazi a fost una din cele mai calde zile din aceasta vara, sufocant de calda, asa ca ne-am ascuns la umbra si ne-am racorit cu o limonada de citrice rece, cu cuburi de gheata. Limonada ne-a uns la suflet si ne-a mai inveselit ziua, atat de buna a fost.
De ceva vreme eram cu gandul la ea de cand mi-a facut Nico pofta si abia asteptam sa fac si eu. Va recomand sa pregatiti si voi, nu e musai sa respectati cantitatile, le puteti ajusta dupa bunul plac.

Prajitura cu dovleac si aluat ras


Cand am desfacut borcanul cu dovleac pentru placinta de la Naturelo am stiut ca se va transforma intr-o prajitura aromata si pufoasa si cum duminica copiii au vrut ceva bun am trecut la treaba. Dovleacul a fost perfect, nu foarte dulce, exact pe gustul meu, asa ca prajitura a avut mare succes!
Ingredientele le-am masurat cu o cana de lapte de 250 ml, important este sa fie masurate toate cu aceeasi cana, iar faina stiu ca nu va place termenul de "faina cat cuprinde" insa nnu va pot da o cantitate foarte exacta, eu am folosit cam 800 gr depinde insa mult de cat sunt de mari ouale, de cat de mare e cana pe care o folositi, de tipul de faina, etc. cel mai sigur e sa adaugati faina putin cate putin pana ajungeti la cosistenta optima. 

2 aug. 2014

Tabouleh


Tabouleh este o salata libaneza cu rosii, patrunjel si in mod normal bulgur, eu insa l-am inlocuit cu cus-cus fiindca imi place mult mai mult. E o salata satioasa, aromata, plina de nutrienti, asadar este perfecta acum in special pentru cei care tin post.

1 aug. 2014

Limonada cu zmeura si limeta


Initial am vrut doar sa punctez ideea cuburilor de gheata cu zmeura si menta in interior, dupa o idee preluata de pe pinterest, insa la final mi-a fost mila sa risipesc bunatate de zmeura asa ca am mai cules cateva, am adaugat ceva zahar si limeta si gata limonada. Eu doar am gustat-o fiindca toata au savurat-o cei mici, mari consumatori de zmeura!  Si fiindca a fost o bautura de racoritoare extraordinar de buna, ma prezint cu reteta.
 
Back To Top
Copyright © 2014 CAIETUL CU RETETE. Designed by OddThemes