ULTIMELE RETETE

Scrie aici ce cauti (ex. ciorba de pui)

Publicitate!

29 nov. 2015

Penne cu caracatita


Am avut emotii cu caracatita fiindca tot citisem ca devine cauciucoasa si necomestibila daca este gatita necorespunzator. Probabil a fost norocul incepatorului fiindca a mea a fost foarte gustosa si frageda, pastele cu caracatita au fost un succes total, asa ca abia astept sa experimentez noi retete. 
Am avut caracatita baby de la Sea-Way, un magazin online cu peste si fructe de mare unde veti gasi produse de foarte buna calitate!

27 nov. 2015

Prajitura "Tavalita"



Eheeee, ce mai tavaleam la prajiturelele astea cand eram copil! Si cand mama nu era atenta infulceam cate una pe furis, oh, ce vremuri! Asadar tavalita, o reteta din celebrul caiet cu retete al mamelor din copilaria noastra comunista, la fel de buna ca atunci mi s-a parut si acum, ba parca si mai buna fiindca imi fusese tare dor de ea.

Limonada cu lime si menta


Stiu, suntem in noiembrie, nu-i chiar momentul pentru limonada, insa eu incerc sa ma refac dupa o raceala crunta si simt intr-una nevoia sa beau limonada. Am tot pregatit limonada in diverse combinatii, de data asta insa m-am oprit la lime si menta, o limonada racoitoare, cu un gust proaspat, revigorant!

26 nov. 2015

Foietaj cu smochine, gorgonzola si camembert


 
Fiindca aveam niste smochine in congelator tare bune si aromate, culese direct din copac asta vara am decis sa fac ceva bun bunut. Si cum imi plac la nebunie aperitivele cu branzeturi am facut foietaj cusmochine, gorgonzola si camembert. Minunate au fost si daca nu aveti smochine le puteti face doar cu branzeturi sau cu orice altceva va este pe plac. 
 Nu uitati ca va astept si pe pagina de facebook a blogului aici, sau in grupul de discutii al blogului aici
 Ma gasiti si pe instagram aici.

Prajitura simpla cu visine


Fiindca aveam o gramada de visine prin congelator am zis sa le valorific si cum nu aveam chef si nici timp de ceva elaborat am pregatit o prajitura simpla cu visine ce s-a bucurat de mare succes. Mai multe retete cu visine gasiti aici.


Ingrediente:

6 oua
250 gr zahar
6 linguri apa fiarta
esenta vanilie
cca 400 gr faina
1 lingurita praf copt
300 gr visine 





Mod de preparare:

Mixam galbenusurile cu zaharul pana obtinem o compozitie cremoasa.  In timp ce mixam adaugam apa fierbinte putin cate putin.



Adaugam esenta apoi faina si praful de copt si incorporam.
Faina o vom adauga putin cate putin pana ajungem la consistenta dorita. Este posibil sa difere cantitatea. Depinde de marimea oualor, de gradul de absortie al fainii, etc. La final obtinem un aluat mai grosut, dar care curge de pe paletele mixerului. 


Batem albusurile spuma tare si le incorporam in compozitie.


Albusurile le incorporam cu ajutorul unei spatule (sau al unei linguri de lemn) prin miscari circulare pentru ca altfel se va lasa compozitia.


Turnam aluatul in tava tapetata cu hartie de copt si nivelam. (dimensiuni tava 32/35).


Asezam deasupra visinele (fara samburi) pe toata suprafata prajiturii. Eu am avut visine de la congelator. Eu le-am pus direct din congelator, daca le lasati sa se decongeleze sa le lasati la scurs intr-o sita.


Coacem prajitura in cuptorul preincalzit la 180 grade circa 40 minute sau pana se rumeneste usor pe margini.


O lasam sa se raceasca apoi o portionam.


Pentru un aspect frumos presaram deasupra zahar pudra.


25 nov. 2015

Tocanita de ciuperci cu rosii


Pentru ca suntem in postul Craciunului am pregatit o tocanita delicioasa de ciuperci cu rosii si usturoi si o mamaliguta aburinda si ne-am ospatat cum se cuvine!
Iubesc ciupercile in orice forma ar fi ele si daca mai adaug in combinatie o conserva de rosii si ceva usturoi deja totul e cum nu se poate mai bine! Si cum pentru o mancare delicioasa avem nevoie de ingrediente de calitate si de aceasta data am folosit minunatele conserve de la Sun Food, categoric cele mai bune de pe piata si in plus suta la suta naturale!
Cu rosiile cuburi de la Sun Food va garantez ca veti obtine cel mai bun sos pentru paste sau pizza, sunt minunate, mai ales acum in perioada postului.

Pui cu taitei si legume


In tumultul unei lumi prea grabite, in vartejul prea multelor sarcini de indeplinit, in abisul promisiunilor desarte, cartea ramane oaza de speranta, picatura de adevar de care avem nevoie si de care ne agatam cu disperare. E sansa noastra spre mai bine, e deschiderea catre o lume mai buna.
Fetitei mele de 7 ani ii place foarte mult sa citeasca, ceea ce ma bucura nespus si cu mare drag ii cumpar carti asigurandu-i astfel hrana spirituala si punand bazele unui viitor promitator.
Din pacate nu toti copiii au aceasta sansa si sunt parinti care, fie nu-si permit sa cumpere carti, fie datorita gradului de educatie nu considera ca este necesar sa o faca. Si acesti copii merita o sansa iaripentru asta exista bibliotecile.
Doamna Georgeta Pogan este o bibliotecară care de ani buni parcurge peste 7 kilometri pe jos, dus-întors, până în satul Ponorel, din Munții Apuseni, unde elevii nu au bibliotecă și nici cărți după care să studieze.
Transavia demarează o campanie prin care fiecare rețetă gătită cu pui Fragedo primită de la voi, înseamnă o carte donată pentru copiii din Munții Apuseni care își doresc să învețe și să citească.
Trimite-ne rețeta ta și contribuie și tu la dotarea bibliotecii din satul Ponorel, munții Apuseni.
Afland de aceasta campanie m-am alaturat si eu cu mare drag si am pregatit o reteta cu carne de pui.
Puteti dona si voi o carte, trebuie doar sa pregatiti o reteta cu carne de pui si sa postati poza pe pagina de facebook Transavia 

sau pe pagina de facebook Caietul cu retete  folosind hastagul #gatescpentruocarte. O reteta gatita este echivalentul unei carti donate, cu cat mai multe retete cu atat mai multe carti.
Hai sa facem un gest frumos si sa ajutam acesti copii sa faca un pas spre o lume mai buna!

23 nov. 2015

Supa crema de dovleac cu ghimbir, bacon crocant si crutoane si un concurs savuros!


Cu drag imi amintesc intotdeauna de bunica, insa astazi pregatind supa de dovleac mi-am amintit de ea cu atata drag si mi-am amintit cu cata rabdare pregatea masa, cat de atenta era la detalii, ce important era pentru ea gustul si cat de atenta ne urmarea in timp ce mancam asteptand sa vada pe chipul nostru multumirea. Bunica era o bucatareasa desavarsita asa ca mancarea ei era intotdeauna gustoasa si plina de savoare!
Savoarea bucatelor este foarte importanta si indiferent ce gatiti intotdeauna este important sa tineti cont de acest aspect. Mi se intampla adeseori atunci cand gust un fel de mancare sa simt ca lipseste acel "ceva" acel ceva ce iti da maximum de confort, acel ceva te defineste, acel ceva ce iti aminteste de cei dragi, acel ceva ce ii aduna pe toti in jurul mesei si iti da satisfactia lucrului bine facut.

22 nov. 2015

Somon in crusta de parmezan si ierburi aromate


V-am mai spus ca imi place somonul, nu mai e pentru nimeni o noutate, asa ca astazi am pregatit din nou somon, de aceasta data cu parmezan si ierburi aromatice. Ne-a placut foarte mult asa ca il vom repeta cu siguranta!

20 nov. 2015

Prajitura Carpati - Redescopera Dulciurile Copilariei!




Imi amintesc mereu cu mare drag de copilarie si de micile bucurii de care aveam parte uneori. Astazi gasim de toate pe toate drumurile, pe vremea copilariei mele insa se gaseau putine lucruri si de cele mai multe ori stateam ore bune la coada pentru ele insa le savuram intotdeauna  cu mare bucurie si tare ne mai faceau fericiti! Si pentru portocale era bucurie maxima cand ne anunta vecina care lucra la alimentara ca urmeaza sa bage marfa, daaar cea mai mare bucurie era atunci cand prietena mamei care lucra la cofetaria Corso, una din cele mai cunoscute si mai frecventate cofetarii din Galati, o suna sa o anunte ca au prajituri proaspete.

12 nov. 2015

Prajitura Boema


Va amintiti de prajitura Boema din cofetariile comuniste? Ne-a incantat copilaria si ne-a bucurat adeseori iar astazi am reprodus-o si la mine acasa. M-am abatut putin de la varianta originala fiindca am folosit o alta reteta pentru blat si am inlocuit fondantul cu glazura de ciocolata. Chiar si asa prajitura a fost delicioasa, poate chiar si mai gustoasa decat mi-o aminteam eu din copilarie.

11 nov. 2015

Pui umplut cu naut


Conform traditiei ortodoxe pe 14 noiembrie sarbatorim lasata secului, ultima zi in care se mai mananca  "de dulce" inainte de postul Craciunului, post ce se incheie pe 24 decembrie. Obiceiul mostenit din mosi stramosi spune ca trebuie sa trebuie sa sarbatorim, gospodinele intinzand mesele si aratandu-si priceperea in ale gospodariei si toti cei ce ii calca pragul in acea zi trebuie asezati la masa si omeniti cum se cuvine. 
Imi amintesc cum bunica fierbea in vrecie toate vasele imediat dupa lasata secului ca sa nu mai aiba urme de carne pe ele findca pana la Craciun nu se mai manca de dulce.
In unele zone de lasata secului finii vin cu "plocoane" la nasi, iar nasii ii omenesc ca la carte! Se spune ca masa de lasata secului trebuie asezata la rasarit langa icoane, fata de masa trebuie sa fie alba iar de pe masa nu trebuie sa lipseasca painea si sarea. Nelipsita este si gaina fripta, existand chiar si o superstitie legata de starea vremii, se credea ca daca pieptul gainii va fi gras va fi o iarna grea iar daca acesta nu va avea grasime va fi o iara blanda si usoara. De pe masa nu lipsesc nici placintele si vinul bun.
Ei bine eu nu am avut gaina insa am pregatit un pui ca la carte si ca sa fie treaba treaba l-am umplut cu cel mai bun naut de la Sun Food si l-am udat cu un vin bun. Si a fost incredibil de gustos, fraged, aromat iar nautul a fost exact ceea ce lipsea!
Voi sarbatoriti lasata secului? Ce mancaruri veti pregati, ce traditii deosebite sunt in zonele in care locuiti?

10 nov. 2015

Muschi de vita cu sos de ciuperci



Muschiuletul de astazi nu era in program insa am scos din congelator o punga ce credeam eu ca e cu pulpa de vita si pana la urma  in momentul in care s-a dezghetat s-a dovedit a fi muschi. Eram si grabita, imi era si foame si brusc mi-am schimbat planurile si dupa o privire de ansamblul prin frigider am hotarat sa fac muschi de vita cu sos de ciuperci. In general imi este putin teama sa pregatesc carnea de vita cu atat mai mult cu cat vorbim despre vita crescuta in curte si mai ales ca nu ne place carnea foarte in sange, sotul mai ales o prefera chiar bine facuta. Pana la urma insa a fost fix pe gustul nostru, voi daca o preferati mai in sange scurtati timpii de gatire. 

Ingrediente:

400 gr muschi de vita
300 gr ciuperci
200 ml smantana de gatit
50 gr gorgonzolla
25 gr unt
sare de mare
piper mozaic
nucsoara






Mod de preparare:

Taiem muschiulin felii groase si il lasam sa ajunga la temperatura camerei.


Condimentam cu sare de mare si piper proaspat rasnit.


Asezam bucatile de carne pe grill-ul foarte bine incins. Frigem carnea cate 7-8 minute pe fiecare parte. 


Punem untul intr-o craticioara si adaugam ciupercile bine scurse. 


Cand ciupercile s-au rumenit usor adaugam smantana pentru gatit ( eu am folosit LaDorna cu 32%) si gorgonzolla faramitata.  Daca nu suntet siguri pe voi dati putin deoparte putin vasul si amestecati, apoi lasati la foc mic si amestecati continuu ca sa nu se taie sosul. 


Adaugam sarea si nucsoara dupa gust si cand  a capatat consistenta unui sos il dam deoparte si il asezam pe platou. Taiem muschiuletul felii subtiri si il adaugam deasupra.


 
Back To Top
Copyright © 2014 CAIETUL CU RETETE. Designed by OddThemes