ULTIMELE RETETE

Scrie aici ce cauti (ex. ciorba de pui)

Publicitate!

Nov 29, 2016

Retete traditionale specifice sarbatorilor de iarna


Sarbatorile de iarna se apropie cu pasi repezi si asteptam cu nerabdare taiatul porcului, Craciunul, Revelionul! Si cum am observat in ultima vreme ca retetele traditionale specifice sarbatorilor de iarna au fost foarte cautate pe blog, m-am gandit sa va vin in ajutor cu aceasta postare in care am adunat laolalta cateva preparate nelipsite de pe masa traditionala a romanilor de sarbatori. 

Si pentru ca am primit o multime de comentarii pro sau contra in special la retetele de carnati, toba sau leber scriu si aici in speranta ca veti intelege macar in al doisprezecelea ceas ca toate aceste retete difera de la o zona la alta, sau poate chiar si de la o familie la alta, asta nu inseamna ca unele suntem mai mult, altele mai putin gospodine, sau ca unele preparate sunt mai gustoase altele, nu! Majoritatea acestor retete sunt fie muntenesti, fie moldovenesti, fiindca eu provin din Muntenia si locuiesc in Moldova, iar daca in Ardeal sau in Oltenia se fac altfel asta nu inseamna ca trebuie sa aruncati cu pietre si sa calificati imediat reteta ca nefiind ceea ce trebuie! Si sarmalele se fac in mii de feluri, fiecare zona geografica a tarii avand particularitatea ei, asta nu le face mai putin sarmale, nu-i asa? 
Asadar haideti sa dam dovada de maturitate in gandire, sa ne bucuram de sarbatori si de farmecul lor si sa lasam rautatile deoparte!

Lasati spiritul sarbatorilor sa va patrunda, incercati sa faceti macar o fapta buna si bucurati-va de viata, fericirea sta in fiecare dntre noi, trebuie doar sa stim cum sa o punem in valoare! 


Inchei prin a va multumi ca ma vizitati aici, in casuta mea virtuala, fiecare vizita a voastra e importanta pentru mine si de aceea am incercat tot timpul sa evoluez, atat cat s-a putut in limita timpului sau a altor disponibilitati.  Zilele astea s-au implinit exact 8 ani de cand am publicat timida prima reteta pe acest blog iar astazi, la opt ani distanta, am ajuns la peste 1000 retete publicate, o medie de 600.000 vizitatori unici pe luna si peste 400.000 fani pe pagina de facebook a blogului. Si asta in conditiile in care in primii patru ani m-am ocupat foarte putin de blog, ba chiar aproape deloc! Si sunt cu atat mai mandra cu cat este suta la suta munca mea, nu am platit pentru optimizare, nu am angajat pe nimeni sa faca treaba in locul meu, eu gatesc, eu fotografiez, eu editez, eu postez, eu fac toata munca din spatele postarilor. Si da, toate retetele de pe acest blog sunt incercate in bucataria mea si doar daca rezultatul m-a multumit reteta a ajuns si pe blog. 
As aprecia enorm daca atunci cand nu va iese ceva nu o sa va mai grabiti sa dati vina pe reteta, nu intotdeauna reteta este de vina!
Nu, nu sunt perfecta, si eu gresesc, e omeneste, si le multumesc din suflet mai ales celor care m-au corectat atunci cad am gresit, apreciez din toata inima astfel de comentarii, insa doar atunci cand sunt facute cu bun simt si sunt constructive.
Le multumesc tuturor celor ce mi-au acordat un vot de incredere si mi-au incercat retetele, le multumesc tuturor celor ce ma citesc si imi apreciaza munca!

Sa aveti sarbatori de poveste dragilor! Va iubesc!


Nov 28, 2016

Tocanita de pui


Ce poate fi mai potrivit in aceasta perioada rece decat o tocanita ferbinte cu mamaliguta si muraturi? Te va incalzi si te va face sa te simti mult mai bine cu siguranta!
Si, pentru ca intotdeauna secretul unei retete reusite sunt ingredientele de calitate, si de aceasta data am folosit carne de pui de la Agrisol, de foarte buna calitate, provenind de la pui crescuti cu produse naturale si cu grija pentru consumator. Eu sunt foarte multumita de produsele lor si le-am introdus si in alimentatia copiilor!

Nov 26, 2016

Paine cu bicarbonat


O reteta rapida de paine, perfecta pentru atunci cand nu ai foarte mult timp la dispozitie dar
 ai pofta de paine calda, din cea cu coaja crocanta si miez pufos, painea cu bicarbonat este foarte gustoasa si nu necesita dospire. Va recomand si painea fara framantare, painea impletita sau painea pentru sendvisuri. (click pe cuvintele subliniate pentru retete)

Ingrediente paine cu bicarbonat:

700 gr faina
600 ml lapte batut
1 lingurita sare
1 lingurita bicarbonat




Mod de preparare paine cu bicarbonat:

Amestecam faina cu sarea  si bicarbonatul si adaugam laptele batut.


Framantam pana cand obtinem o bila compacta care nu se lipeste de maini.


Asezam bila de aluat in tava si o crestam la mijloc.


Coacem painea la 200 grade pentru circa 40 minute.


O  lasam sa se raceasca apoi o taiem felii.


Nov 24, 2016

Iahnie de fasole



Pentru ca suntem in post v-am adus astazi o reteta simpla si rapida de post, o iahnie de fasole ca la mama acasa, ce sigur va va fi pe plac. Daca nu tineti post prajiti si niste carnati de casa langa iahnie, o sa mearga de minune cu mamaliguta calda si muraturi. Sau de ce nu cu niste ceapa rosie? 
Noutatea la aceasta reteta este ca am folosit delicioasele conserve de fasole de la prietenii mei  Sun Food si in maxim 30 minute am putut chema familia la masa. Fasolea pregatita astfel este nemaipomenit de gustoasa, rar mi s-a intamplat sa fac iahnie cu fasole uscata si sa imi iasa atat de buna, asadar o recomand din toata inima, trebuie neaparat sa o incercati!

Nov 22, 2016

Muschiulet de porc la tigaie cu dulceata de ceapa rosie


Retetele mele preferate sunt cele care se fac repede, nu necesita prea multe cunostinte tehnice iar rezultatul e un adevarat  rasfat gastronomic! Cam asa a fost si cu muschiuletul asta, intr-o dupa amiaza lenesa de duminica am avut chef sa ma rasfat cu un preparat de cinci stele, insa nu vroiam sa petrec prea mult timp in bucatarie caci cele 16 grade si soarele stralucitor de afara ma imbiau la plimbare!
Am deschis dulapul si am zarit sticla cu otet balsamic Ponti si s-a aprins beculetul: "reinventeaza gustul cu Ponti!", mi-am zis, si rezultatul final cu siguranta va fi unul de exceptie. Stiam ca otetul balsamic nu ma va dezamagi nici de aceasta data si asta s-a si intamplat, a dat un gust deosebit si a fragezit muschiuletul facandu-l sa se topeasca efectiv in gura, apoi mi-am amintit si de dulceata de ceapa si am realizat ca ar merge de minune in aceasta ecuatie! Andivele au venit ca sa intregeasca gustul si sa dea textura iar germenii de ceapa rosie au adus o nota de proaspat. 
Asadar iata cum un singur ingredient, otetul balsamic, m-a ajutat sa reiventez gustul si sa obtin un preparat de exceptie!  Va recomand sa il folositi si in salate, dar si in deserturi, rezultatele vor fi de-a dreptul spectaculoase!

Ingrediente muschiulet de porc la tigaie cu dulceata de ceapa rosie:

pentru muschiuletul de porc la tigaie:
1 muschiulet de porc
sare de mare
piper mozaic
3 linguri ulei
50 ml  otet balsamic Ponti

pentru dulceata de ceapa rosie:

500 gr ceapa rosie
3 linguri zahar brun
100 ml vin rosu
scortisoara
nuscoara
anason


Mod de preparare muschiulet de porc la tigaie cu dulceata de ceapa rosie:

Prepararam mai intai dulceata de ceapa. Caramelizam zaharul brun.


Adaugam ceapa taiata fideluta si o calim pana se inmoaie usor. 

Adaugam vinul.

Apoi adaugam otetul balsamic. Asezonam cu scortisoara, piper si nucsoara macinate, dupa gust si fierbem cateva minute pana capata consistenta de dulceata.

Cat fierbe dulceata de ceapa pregatim muschiuletul. Scoatem muschiul din frigider cu cel putin doua ore inainte de preparare pentru a ajunge la temperatura camerei. Condimentam cu sare  si piper proaspat rasnit. Incingem ueiul intr-o tigaie si rumenim muschiuletul pe toate partile.


 Cand muschiuletul s-a rumenit pe toate partile adaugam otetul balsamic in tigaie si il lasam pana se va carameliza usor formand o crusta frumoasa.


Am lasat muschiuletul deoparte cateva secunde apoi l-am taiat felii cu un cutit bine ascutit. Am garnisit cu germeni de ceapa rosie. Dulceata de ceapa rosie am asezat-o in frunze de andiva. Pentru a scapa de gustul amar a andivelor este important sa taiem cotorul acestora iar frunzele le von tine cateva minute intr-un amestec de apa, sare si zeama de lamaie. Combinatia finala e una excelenta pentru ca in farfurie vor exista atat texturi cat si gusturi diferite dar care se potrivesc foarte bine!






Nov 21, 2016

Mancare de pui cu gutui


Bunica a plecat demult sa doarma putin alaturi de ingeri, in urma ei au ramas insa amintirile si mirosul de gutui. Nu voi uita niciodata iernile petrecute alaturi de bunica, cu troiene cat casa si oameni de zapada uriasi, cu povesti cu zane si feti frumosi si cu nelipsitul miros de gutui.
Bunica avea un gutui ce in fiecare an ii daruia niste gutui uriase, aproape ca se rupeau crengile sub greutatea lor si toata iarna gutuile ne zambeau de pe dulapuluri si din geamuri! Toata casa mirosea frumos a gutui si ori de cate ori simt mirosul gutuilor invariabil imi amintesc de bunica.
Cea mai intensa amintire insa este legata de mancare de pui cu gutui a bunicii, doamne cat de frumos mai mirosea a gutui si a caramel, eram in extaz si zburdam veseli si nerabdatori sa ne infruntam cat mai repede din neasemuita delicatesa!
Imi amintesc cum ne dojenea mereu bunica, mancam mai mereu carnea de pui si sosul si ocoleam gutuile, desi ele erau practic "vinovate" de gustul si de mirosul acela innebunitoare!
Anii au trecut dar mirosul gutuilor a ramas iar astazi cu drag si dor de bunica am pregatit mancarea ei de pui cu gutui. Am ales totul cu mare grija, am mirosit indelung gutuile sa ma asigur ca miros a copilarie si a bunica si am ales cel mai bun piept de pui de la Agrisol, pentru ca ei cresc puii cu mare grija si ii hranesc in mod natural, ceea ce imi sporeste increderea si ma asigura ca voi obtine gustul mancarii de pui a bunicii, gustul copilariei!

Nov 20, 2016

10 retete delicioase pentru zilele cu dezlegare la peste



In perioada postului perioadele de dezlegare la peste sunt asteptate cu bucurie de catre cei ce postesc. Asadar am selectat pentru voi cateva retete cu peste potrivite pentru  zilele cu dezlegare la peste si nu numai.
Va recomand sosul de usturoi si sosul de usturoi cu rosii coapte, se vor potrivi de minune! Mai multe retete cu peste gasiti aici. (click pe cuvintele subliniate pentru retete)

Nov 16, 2016

Chec cu arome de iarna


Fiindca zilele  trecute am tot vazut imagini cu zapada mi s-a facut dor de iarna si am pregatit un chec delicios cu arome de iarna. E o reteta simpla, un chec cu consistenta umeda, deosebit de bun si foarte aromat.
Pentru prepararea acestui chec am folosit un ingredient surpriza: merdenchi, o peltea de must alb deosebit de aromata, ce pe langa faptul ca a dat checului o aroma deosebita, a inlocuit cu succes si zaharul.
Pelteaua de must alb - merdenchi, este un produs traditional din zona Vrancea, un produs natural, fara zahar, produs de Bunatati din natura. Mai multe produse fara zahar puteti gasi pe site-ul lor aici

Nov 15, 2016

Tocanita de ghebe


Dragii mei, dupa cum bine stiti astazi este prima zi din Postul Nasterii Domnului sau Postul Craciunului un post ce tine 40 de zile si are rosul de a ne curata atat trupeste cat si sufleteste! Eu va doresc un post binecuvantat, cu multe fapte bune si liniste sufleteasca!
Si pentru ca in aceasta perioada pe blog sunt foarte cautate retetele de post am pregatit pentru voi o tocanita de ghebe deosebit de gustoasa! Va recomand si ghebe cu usturoi si mamaliga pe grill. Mai multe retete de post gasiti aici. (click pe cuvintele subliniate pentru retete).

Nov 13, 2016

Pui pe doza de bere


Dupa cum multi dintre voi stiti, luni este Lasata Secului pentru Postul Craciunului.  In zona din care provin eu se obisnuieste ca finii sa mearga cu ploconul la nasi iar nasii sa intinda mese imbelsugate in cinstea finilor.
Si cum de la o asemenea masa nu poate lipsi o friptura savuroasa eu  va propun un pui pe doza de bere, un pui rumen si crocant in exterior iar la interior deosebit de fraged si de aromat, caci aburii de la bere impreuna cu plantele aromatice vor ajuta la fragezirea si aromatizarea carnii din interior.
Si pentru ca o friptura buna necesita carne de calitate am folosit pui grill de la Agrisol, pui hraniti natural, asadar cu mult mai gustosi si cu o textura a carnii mult mai buna!

Nov 12, 2016

Spaghete cu dovlecei, rosii si usturoi


V-am mai spus ca imi plac retetele simple, rapide si foarte gustoase, nu-i asa? Chiar daca imi place foarte mult sa gatesc, sunt zile in care pur si simplu nu am timp de mancaruri elaborate iar in acele momente salvarea vine de la astfel de retete!  Si ca sa alungam spiritele rele dar si duhul racelii adaugam muuuuult usturoi, cu cat mai mult cu atat mai bine! Cu cat mai mult usturoi cu atat vor fi mai multe spirite alungate si cu atat va fi mancarea mai gustoasa!
Si pentru ca de saptamana viitoare incepe Postul Craciunului reteta de astazi este o reteta de post ce sper ca va va fi de folos in urmatoarea perioada.
Si cum si spiritele sunt pretentioase folosim rosiile cele mai bune de la Sun Food

Nov 7, 2016

Aripioare de pui crocante a la KFC


Stim cu totii ca majoritatea copiilor si mai ales adolescentii din zilele noastre sunt foarte tentati de produsele fast-food si oricat de mult ne-am stradui noi sa le asiguram o alimentatie cat mai sanatoasa din cand in cand nu strica sa ne facem putin de cap si sa ii rasfatam putin.

Si cum produsele de la fast food-uri, oricat de renumite ar fi ele, nu sunt tocmai cea mai fericita alegere, mai ales ca in uleiul acela s-a prajit si rasprajit de cateva zeci de ori sau poate chiar mai mult, alegem varianta cea mai sigura, pregatim produse fast food chiar la noi acasa!
Si ca sa fie totul si mai interesant implicati si copiii la gatit, cu siguranta se vor distra iar la final vor manca cu placere. Poate faceti si un picnic pe covor si va uitati impreuna la un film, va garantez ca o sa va distrati.

Si fiindca mai toata lumea iubeste aripioarele crocante de la KFC astazi am pregatit aripioare de pui crocante a la KFC, evident nu voi pretinde ca e reteta lor, normal ca pe aceea doar ei o detin, am pregatit o reteta asemanatoare, eu zic ca nu mi-au iesit exact ca la KFC, ci mult la gustoase!

Ca sa obtinem un produs fast food de cea mai buna calitate in primul rand aripioarele de pui trebuie sa fie de foarte buna calitate, dintr-o sursa sigura, de pilda eu am folosit aripioarele de pui de la Agrisol fiindca arata foarte bine, sunt mereu proaspete, intotdeauna remarc grija lor pentru client mai ales prin prisma faptului ca puii lor sunt hraniti natural. Aripioarele nu trebuie sa fie foarte mari, in caz contrar e posibil sa nu fie bine patrunse la mijloc. Uleiul trebuie sa fie foarte bine incins, dar nici atat de mult incat sa inceapa sa fumege.

Nov 6, 2016

Dorada la cuptor pe pat de legume


Dorada este un peste mediteranean, un peste alb, foarte sarac in grasimi dar bogat in aminoacizi, cu un gust foarte placut si il gasim in comert sub denumirea de dorada regala.
Dorada la cuptor pe pat de legume este o reteta simpla, rapida si are avantajul ca pregatiti in acelasi timp atat pestele cat si garnitura. Va recomand si pastrav la cuptor cu legume si pastrav cu unt aromat. Mai multe retete cu peste gasiti aici (click pe cuvintele subliniate pentru retete).

Nov 5, 2016

10 moduri delicioase in care poti pregati pieptul de pui


Retetele cu carne de pui sunt printre cele mai iubite si mai cautate de romani, in principal pentru ca este o carne mult mai accesibila si mai ieftina, dar este si o carne usoara. Pieptul de pui este de departe cel mai iubit si poate fi preparat in infinite moduri, unul mai gustos decat celalat.
Astazi va prezint zece moduri delicioase in care puteti pregati pieptul de pui. Mai multe retete cu carne de pui gasiti aici. (pentru retete click pe cuvintele subliniate sau pe imagini).
 
Back To Top
Copyright © 2014 CAIETUL CU RETETE. Designed by OddThemes