ULTIMELE RETETE

Scrie aici ce cauti (ex. ciorba de pui)

Publicitate!

Jan 23, 2019

Salata Coleslaw


Salata Coleslaw este o salata pe baza de varza cu dresing de maioneza si a devenit mult mai cunoscuta publicului larg datorita prezentei acesteia in meniul KFC.
Conform wikipedia denumirea coleslaw vine din olandezul "koolsla" prescurtarea de la kool salade, adica salata de varza. In Statele Unite de pilda, in unele zone este denumita simplu, doar salata slaw. Salata coleslaw reprezinta garnitura perfecta pentru fripturi la gratar, dar si hamburgeri sau diverse sandvisuri! Chiar daca poate fi consumata imediat dupa preparare este cu mult mai gustoasa dupa cateva ore de stat la frigider.
Exista o multitudine de variante ale acestei salate, baza este varza, apoi poti fi adaugati morcovi, mere rase, dar pot fi adaugate si ceapa, ananas, sau chiar branza, iar dresingul pe langa maioneza poate contine fie smantana, fie iaurt, otet de mere, miere sau lapte, in diverse combinatii.
Cert este ca salata coleslaw este surprinzator de gustoasa si racoroasa.
Nu uitati ca va astept si pe pagina de facebook a blogului aici, sau in grupul de discutii al blogului aici iar daca vreti sa fiti la curent cu noile retete va invit sa va abonati aici. Ma gasiti si pe instagram aici.  




Ingrediente salata coleslaw

1 varza mica
2 morcovi
2 mere verzi
3 linguri maioneza
2 linguri iaurt grecesc
1 lingura mustar
1 lingurita otet de mere




Mod de preparare salata coleslaw

Tocam varza fideluta, cat mai fin.



Curatam morcovul si il dam pe razatoarea mica. La fel procedam si cu marul.


Pregatim dresingul Punem intr-un bol maioneza, iaurtul, mustarul si otetul de mere si amestecam pana la omogenizare.


Punem intr-un bol varza tocata, morcovul si merele rase. Adaugam  dressingul si incorporam.


Dam la rece cel putin 30 minute, gustul ei va fi mult mai intens, mie imi place cel mai mult a doua zi dupa preparare,este cu mult mai gustoasa! Evident daca vi se pare mult dressing puteti folosi mai putin, fiecare poate pregati aceasta salata dupa propriu gust. Puteti adauga sare si piper daca e cazul, eu am preferat sa nu pun.


Distribuie daca iti place:

3 comments :

  1. Mulțumesc frumos pt rețetă!O zi frumoasă!

    ReplyDelete
  2. Sper sa mi placă, am sk fac chiar mâine ! Mersi

    ReplyDelete
  3. Buna Vio, In familia noastra salata de varza cu morcovi e foarte populara. Facem un bol mare si o mancam cu un sos clasic de lamaie cu ulei de masline, sare, piper si cimbru. Recunosc ca salata ta m-a incitat, pentru ca sosul e mult mai lejer decat o maioneza si adaosul de mere o face si mai zemoasa. O sa incerc reteta cat mai curand. Multumim frumos!

    ReplyDelete

Sunt Vio si iti multumesc pentru vizita. Sper ca te-ai simtit bine si ai reusit sa gasesti inspiratie intre paginile acestui caiet virtual! Daca ai incercat deja retetele mele imi poti trimite o fotografie pe mailul office@caietulcuretete.com sau intri pe pagina de facebook a blogului si postezi fotografia preparatului realizat de tine.
Daca ceva nu ti-a placut sau o reteta nu ti-a iesit, cu mare drag si impreuna putem gasi cauza insuccesului tau. Rugamintea mea este sa pastram o limita elementara de bun simt, comentariile ofensatoare si de prost gust imi rezerv dreptul de a nu le publica!
Spor la gatit dragii mei!

 
Back To Top
Copyright © 2014 CAIETUL CU RETETE. Designed by OddThemes