ULTIMELE RETETE

Scrie aici ce cauti (ex. ciorba de pui)

Publicitate!

Apr 1, 2021

Prajitura Marlenka

 Marlenka este o prajitura traditionala armeneasca, care se prepara din 2003 la o fabrica din Cehia, fara a fi folositi conservanti, acestia fiind prezenti in mod natural in miere. Desi nu contine conservanti prajitura se pastreaza foarte bine la temperatura camerei pentru 75 zile, este precizat pe site-ul oficial.
Reteta originala a acestei prajituri nu o stie cu adevarat nimeni, asadar pe internet circula o multime de variante, marea majoritate avand la crema doar unt si lapte condensat caramelizat. Dupa ce am studiat mai multe retete, destul de diferite unele de altele, m-am oprit asupra celor de pe site-urie din Cehia, care contin si  crema de vanilie si unde apare si nuca. La unele retete aparea nuca la fiecare strat de crema, la unele doar in stratul de deasupra, eu am ales sa pun doar deasupra.
Desi la prima vedere o sa vi se para foarte elaborata, de fapt nu este deloc greu de pregatit, mai degraba necesita mult timp si rabdare. Va asigur insa ca merita tot efortul, gustul este senzational, laptele condensat caramelizat ii confera un gust aparte, unic! Cat despre ciocolata de deasupra, personal nu ii prea vad rostul, nu se potriveste deloc cu gustul prajiturii, din contra, cred ca ii stirbeeste din farmec, asadar data viitoare cand o voi pregati voi renunta la ciocolata.
Va recomand si prajitura Napoleon, prajitura Regina Maria, prajitura Rumba, prajitura Fanta sau prajitura Albinita. Mai multe retete de prajituri gasiti aici. (click pe cuvintele subliniate pentru a ajunge in pagina retetei)

 Nu uitati ca va astept si pe pagina de facebook a blogului aici, sau in grupul de discutii al blogului aici sau pe instagram aici

 

Ingrediente prajitura Marlenka

Ingrediente foi

100 g unt
4 linguri miere
100 g zahar
2 oua
1 lingurita bicarbonat sodiu
1 lingurita otet
600 g faina

Ingrediente crema

1 conserva lapte condensat (397 g)
200 g unt
500 ml lapte
vanilie
5 galbenusuri
100 g zahar
40 g amidon 

pentru decor

50 g nuca
50 g ciocolata
30 ml ulei

Mod de preparare prajitura Marlenka
 
Mai intai va trebui sa punem la fiert conserva de lapte condensat. Sfatul meu este faceti acest lucru cu o zi inainte, pentru ca necesita timp, atat pentru fierbere, cat si pentru racire.  Punem conserva intr-un vas, o acoperim cu apa si o lasam sa fiarba la foc mic, pentru 3 ore. O vom lasa sa se raceasca acolo, in apa.
Nu va temeti, nu se va intampla nimic, trebuie doar sa verificati sa fie tot timpul acoperita cu apa.
Acum putem trece peste aceasta procedura, fiindca se gasesc in comert si conserve gata caramelizate, insa eu nu am vazut in magazine, asadar ar trebui comandate online.
Eu am folosit lapte condensat de la Prodlacta. 
Trecem apoi la pregatirea foilor. Punem intr-un vas untul, mierea si zaharul.


Le punem la foc mic si cand a dat in clocot dam imediat deoparte, nu lasam sa fiarba fiindca se va carameliza si se va intari.

Lasam compozitia astfel obtinuta sa se raceasca. Adaugam bicarbonatul stins cu otet si ouale batute usor si omogenizam. Adaugam faina si framantam pana obtinem un aluat compact.

Impartim aluatul in cinci si intindem cinci foi cu dimensiune de circa 25/20 Eu am intins direct pe foaia de copt. Intindeti foile imediat ce ati pregatit aluatul, in caz contrar acesta se va intari, si va fi mai greu de intins.

Coacem foile pe rand, in cuptorul preincalzit, la 180 grade, pentru circa 8-10 minute. Le lasam sa se raceasca.

Abia dupa ce s-au racit complet le vom desprinde de pe foaia de copt.

Pregatim crema. Punem intr-un bol untul moale si continutul conservei pe care le vom mixa atat cat sa se omogenizeze.

Pregatim crema de vanilie.Fierbem laptele impreuna cu vanilia si il lasam deoparte. Mixam ouale impreuna cu zaharul pana devin cremoase iar la final adaugam si amidonul si mizam pana cand este incorporat. Turnam laptele, putin cate putin, mixand in acelasi timp, ca sa nu transformam crema in omleta. Transferam compozitia intr-un vas pe care il vom pune la foc mic si fierbem pana cand compozitia incepe sa se ingroase. Amestecam continuu. Acoperim cu folie alimentara si lasam deoparte sa se raceasca.
Punem crema de vanilie si crema de lapte condensat cu unt intr-un vas si mixam pana la incorporare.

Una dintre foi o vom faramita la robot, o amestecam cu nuca macinata si o pastram deoparte.
Incepem asamblarea prajiturii. Ca sa imi vina mai usor si sa repartizez uniform crema am impartit-o in patru parti egale. Am pus prima foaie pe un platou, apoi un strat de crema si am nivelat. Am continuat astfel si ultimul strat a fost de crema.

 

Peste crema vom presara foaia faramitata, amestecata cu nuca macinata. Mie mi s-a parut ca e prea multa, asa ca nu am pus-o pe toata, ci doar ceva mai mult de jumatate.

Topim ciocolata impreuna cu untul, fie la bain-marie, fie la microunde. Punem ciocolata topita ntr-o punga pe care o taiem putin la un capat, si formam un grilaj deasupra prajiturii. Lasam prajitura la frigider peste noapte.

Taiem prajitura, patrate sau romburi, cu un cutit bine ascutit, pe care il vom sterge inainte de fiecare felie. Este si mai buna doua doua-trei zile pentru ca se inmoaie bine foile si se intrepatrund aromele.


Distribuie daca iti place:

Post a Comment

Sunt Vio si iti multumesc pentru vizita. Sper ca te-ai simtit bine si ai reusit sa gasesti inspiratie intre paginile acestui caiet virtual! Daca ai incercat deja retetele mele imi poti trimite o fotografie pe mailul office@caietulcuretete.com sau intri pe pagina de facebook a blogului si postezi fotografia preparatului realizat de tine.
Daca ceva nu ti-a placut sau o reteta nu ti-a iesit, cu mare drag si impreuna putem gasi cauza insuccesului tau. Rugamintea mea este sa pastram o limita elementara de bun simt, comentariile ofensatoare si de prost gust imi rezerv dreptul de a nu le publica!
Spor la gatit dragii mei!

 
Back To Top
Copyright © 2014 CAIETUL CU RETETE. Designed by OddThemes