ULTIMELE RETETE

Scrie aici ce cauti (ex. ciorba de pui)

Publicitate!

4 ian. 2025

Cupola aperitiv cu crema de branza, avocado si somon

Cupola aperitiv cu crema de branza, avocado si somon este un aperitiv delicios, plin de savoare, ideal atat pentru mesele festive, cat si pentru un mic dejun copios, sau pur si simplu o gustare rapida. Se face foarte usor, este de mare efect, gustos, sanatos si satios.
Ideea este preluata pe pe instagram, l-am vazut chiar inainte de Revelion, si, chiar daca nu il aveam in plan nu am putut sa ma abtin sa nu il pregatesc.

 Va recomand si rulada de somon cu crema de branza si avocado, cuburile aperitiv cu crema de branza si somon afumataperitivul cu mousse de somon afumatchecul aperitiv cu somon afumat  sau cheesecake-ul cu somon afumat. Mai multe retete de aperitive gasiti aici. 

  Nu uitati ca va astept si pe pagina de facebook a blogului aici, sau in grupul de discutii al blogului aici sau pe instagram aici

Ingrediente cupola aperitiv cu crema de branza, avocado si somon

250 g crema branza
50 g unt 82%
200 g somon afumat
2 avocado
4 felii paine toast
sare, piper
2 linguri ulei masline
2 linguri zeama lamaie
 
Mod de preparare cupola aperitiv cu crema de branza, avocado si somon
 
Frecam crema de branza cu untul moale, sarea si piperul pana cand untul este incorporat complet si obtinem o crema fina.


Avocado il taiem cubulete si il amestecam cu sare, ulei de masline si zeama de lamaie dupa gust.


Prajim painea si, cu ajutorul unui decupator pentru fursecuri, decupam cercuri cu circumferinta aproximativ egala cu cea a formei. 


Pentru ca nu am avut o forma de silicon eu am folosit o forma de briose si am pus in fiecare orificiu cate o bucata de folie alimentara, ca sa pot scoate cu usurinta aperitivele.

Asezam un strat de somon afumat astfel incat sa acoperim in totalitate forma.

Punem crema de branza si nivelam, apoi punem deasupra cate o lingura de avocado. La final sotul a spus ca ar fi fost mai ok daca puneam doar jumatate din cantitatea de branza, mie mi-a placut foarte mult asa, asadar voi faceti exact asa cum credeti ca este mai pe gustul vostru.

Nivelam avocado si presam usor ca sa adere la crema de branza. 

Asezam deasupra painea si presam usor. Acoperim cu folia alimentara si dam la frigider pentru 30 minute.

Scoatem cupolele aperitiv din forme.


Indepartam folia alimentara si le asezam pe un pat de rucola stropita cu ulei de masline si zeama de lamaie.


Distribuie daca iti place:

Trimiteți un comentariu

Sunt Vio si iti multumesc pentru vizita. Sper ca te-ai simtit bine si ai reusit sa gasesti inspiratie intre paginile acestui caiet virtual! Daca ai incercat deja retetele mele imi poti trimite o fotografie pe mailul office@caietulcuretete.com sau intri pe pagina de facebook a blogului si postezi fotografia preparatului realizat de tine.
Daca ceva nu ti-a placut sau o reteta nu ti-a iesit, cu mare drag si impreuna putem gasi cauza insuccesului tau. Rugamintea mea este sa pastram o limita elementara de bun simt, comentariile ofensatoare si de prost gust imi rezerv dreptul de a nu le publica!
Spor la gatit dragii mei!

 
Back To Top
Copyright © 2014 CAIETUL CU RETETE. Designed by OddThemes