ULTIMELE RETETE

Scrie aici ce cauti (ex. ciorba de pui)

Publicitate!

Se afișează postările cu eticheta placinta cu nuca. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta placinta cu nuca. Afișați toate postările

14 ian. 2012

Sarailie

Sarailia este un desert dulce si siropos din bucataria turceasca, sora buna cu baclavaua, un fel de marie cu alta palarie, au aceeasi compozitie practic insa difera modul de prezentare sarailiile fiind sub forma de cilindru iar baclavalele taindu-se patrate. Baclavalele de regula se presara cu fistic.
Oricum ar fi sunt absolut delicioase si au avantajul ca pot fi preparate si in post. Daca nu va surade ideea de a folosi unt, ulei, sau margarina le ungeti pur si simplu cu apa. Nu va pot garanta insa ca rezultatul va fi acelasi.

Ingrediente

pentru sarailii:

1/2 pachet foi placinta
300 gr miez nuca
100 gr unt, margarina sau ulei

pentru sirop :

500 ml apa
150 gr zahar
150 ml miere de albine
1 lingurita scortisoara



Mod de preparare

Taiem foile de placinta in patru.

 
Luam cate doua si le ungem pe toata suprafata cu unt ulei sau margarina topita.



Presaram miezul de nuca macinat.




Rulam si strangem putin ca sa se increteasca usor.




Asezam sarailiile in tava unsa cu unt ulei sau margarina.




Le ungem si deasupra.




Le dam la cuptor la foc mediu si in timp ce ele se coc preparam siropul. Punem pe foc apa cu zaharul mierea si scortisoara si dam in cateva clocote pana obtinem un sirop gros. Il strecuram si il lasam sa se raceasca .




Cand s-au rumenit usor deasupra scoatem sarailiile din cuptor.




Cat sunt fierbinti turnam siropul rece peste ele( neaparat sarailiile trebuie sa fie calde si siropul rece , in caz contrar se vor incruzi)
Sarailiile trebuie sa pluteasca in sirop.



Dupa ce s-au racorit le dam la frigider si le lasam pana vor absorbi tot siropul. Ideal este sa le serviti a doua zi fiindca nu vor mai fi atat de dulci si vor fi mai bine patrunse de sirop.




26 nov. 2011

Invartita cu nuca






Invartita moldoveneasca cu nuca in varianta de post , un desert traditional, extraordinar de bun !

Ingrediente

pentru aluat

1/2 kg faina
250 ml apa
25 gr drojdie proaspata
4 linguri miere de albine
un praf sare

pentru umplutura

300 gr miez nuca
50 gr zahar





Mod de preparare


Dizolvam cubuletul de drojdie cu putina apa calda, adaugam doua linguri de faina si amestecam pana obtinem o maia pe care o lasam la dospit pana isi dubleaza volumul.
Punem faina cernuta intr-un vas. Adaugam apa calduta mierea, maiaua dospita, si praful de sare. Framantam pana obtinem un aluat elastic si nelipicios.
Cantitatea de faina poate fi variabila datorita tipului de faina folosit, daca vi se pare prea vartoasa mai adaugati putina apa, daca e prea moale mai adaugati faina.


Punem vasul intr-un loc cald si lasam la dospit pana isi dubleaza volumul.


 
Impartim aluatul in doua. Intindem o foaie iar deasupra presaram nuca macinata care a fost amestecata in prealabil cu zaharul.


Rulam si o asezam intr-o cratita rotunda tapetata cu hartie de copt.


 
Lasam din nou la dospit cam 30 minute apoi ungem toata suprafata cu un sirop facut din apa cu zahar.


Dam la cuptor la foc mic pana se rumeneste frumos.Cand o scoatem din cuptor o ungem din nou cu siropul pentru a-i da un aspect frumos.



Si fiindca a mai ramas ceva aluat m-am jucat putin si i-am facut Alexandrei cateva cornuri cu gem.



Si o sectiune ca sa vedeti cat de pufoase sunt !




 
Back To Top
Copyright © 2014 CAIETUL CU RETETE. Designed by OddThemes