Reteta o am de la o colega de forum de pe DC, sub denumirea de prajitura cu mere si lapte praf, dar eu am trecut-o sub denumirea asta in caietul cu retete deoarece este o prajitura numai buna pentru momentele cand ai pofta de ceva dulce dar nu ai dispozitia necesara (a se citi lene) pentru a executa cine stie ce reteta elaborata.
Ingrediente(pentru 12 bucati)
1 cana zahar
1 cana gris
1 cana lapte praf
1 cana faina
1 kg mere
2-3 linguri unt
Mod de preparare
Se amesteca laptele praf, zaharul, faina si grisul intr-un castron.
Se curata merele de coaja si se rad.
Se tapeteaza o tava cu hartie de copt (dimensiuni tava 25*35) si se pune un rand de praf, iar deasupra se presara untul. Eu nu am avut la indemana dar daca aveti un pulverizator il puteti topi, il puneti in pulverizator si il imprastiati uniform pe toata suprafata.
Se pun deasupra o parte din merele rase apoi iar praf si tot asa terminandu-se cu un strat de praf peste care se presara untul.
Se da la cuptor pentru aproximativ o ora la foc mic. Se lasa sa se raceasca, se taie felii si se pudreaza cu zahar.