Revani sau Harissi, un desert deseori intalnit in Turcia, Grecia, Liban, o prajitura cu gris si iaurt, insiropata, un deliciu . Daca va plac prajiturile dulci-acrisoare neaparat sa o incercati, e deosebita.
Ingrediente (pentru 12 bucati)
pentru blat:
500 gr iaurt
500 gr gris
200 gr margarina
200 gr zahar pudra
4 oua
1 plic praf copt
pentru sirop:
200 ml apa
100 gr zahar tos
2 lamai
pentru decor:
100 gr fulgi cocos
Mod de preparare
Margarina moale(putin topita la microunde) se mixeaza apoi adaugam zaharul pudra si mixam pana devine spumoasa. Adaugam ouale rand pe rand si mixam. Se adauga iaurtul si se amesteca bine compozitia.
Adaugam grisul si praful de copt si inorporam. Turnam compozitia in tava tapetata cu hartie de copt sau unsa cu margarina. (dimensiuni tava 20*28)
Dam la cuptor pana se rumeneste putin deasupra. Preparam siropul astfel: punem la fiert apa, zaharul si zeama de la cele doua lamai si apoi il turnam in tava peste prajitura inca fierbinte.
Imediat dupa ce am turnat siropul presaram cocosul si lasam prajitura sa se raceasca. Nu va speriati initial o sa va para ca este prea mult sirop si ca este prea acru. Nu e deloc asa, grisul din prajitura absoarbe foarte mult sirop si nu va fi deloc acra.
Dupa ce s-a racit taiem prajitura cu un cutit foarte bine ascutit.